miercuri, 11 februarie 2009

Dintr-una-ntr-alta

Unii oameni măsoară fericirea în bani, alţii în mililitri, alţii în centimetri. Unii oameni sunt deştepţi alţii mai puţin destepţi. Unii oameni iau, alţii dau, unii au, alţii n-au. Da' eu ştiu un singur lucru: n-o să am linişte până când nu o să ajut un om sărman. Nu este vorba despre un act de milostenie creştină, nici despre simţu' civic.

Ca să dezvolt, o să mă explic. Acu' o săptămână, în staţie la 30, sub pod, aştepta autobuzul alături de mine un copil, un băiat . Era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de treinig din fâş rupţi şi cu o geacă tot ruptă, cusută la mână de el, că mă-sa nu cred ca ar fi cusut atât de prost. Avea cusături genul cinci zile lucrătoare ||||| tăiate, adică barate. Fesul lui era unul ponosit, în stilul tonetă; de ghiozdan nu mai zic, vai de steaua lui ghiozdan! Se vedea pe faţa băiatului că era un om cuminte, chiar timid. Ochii lui trişti nu ar fi sperat niciodată să vadă vreun brand Ecko, Nike sau Adidas. Cred că se ducea la şcoală din moment ce avea ghiozdan;)). La şcoală unde copii răi râd de el pentru că n-are ţoale de firmă, pentru că e SĂRAC! La şcoală unde nimeni nu stă de vorbă cu el, în afară de ciudatul clasei, sau supraponderalul clasei; la şcoală unde nici nu ar îndrăzni să o salute pe cea mai drăguţă fată pentru că ea nu se uită decât la băieţii gelaţi şi parfumaţi; unde profesorii îi scad din puncte pentru că nu e bine îmbrăcat şi îngrijit; unde atunci când plouă stă opt ore pe zi cu ciorapii uzi în papucii rupţi. Dragă copilule, îmi promit că de astăzi de câte ori o să te revăd o să-ţi dăruiesc câte ceva din ce am eu. Sper să primeşti şi să nu mă consideri vreo psihopată. Cel mai tare îmi doresc ca atunci când voi avea bani să te întâlnesc iar şi să îţi pot da şi ţie să îţi cumperi nişte haine decente, iar atunci când voi avea şi mai mulţi bani o să îţi dau să îţi cumperi nişte superţoale dă firmă. Vreau să te rog ceva: nu-i lua în seamă pe cei care râd te tine, nici pe părinţii tăi săraci care nu-s în stare să îţi poarte de grijă. Peste ani lucrurile vor sta altfel, poate chiar se vor schimba în bine. Te mai rog să ţii cont de faptul că poţi să ai toţi banii din lume (aşa cum zice maneaua) şi să te simţi gol înăuntru. E important să simţi ploaia, atunci când te plouă, să oferi locul tău oamenilor în vârstă din autobuz şi să apreciezi oamenii după cum şi ei te apreciază pe tine. Nu uita să speri! În epoca asta tâmpită în care suntem bombardaţi de informaţie, electronică, comercial, sex, substanţe nocive, etc., cei ca tine sunt pe cale de dispariţie. Aşa-i, tu eşti un specimen rar şi trebuie să te conservi cumva. Şi te mai rog ceva: să faci o cruciţă când treci pe lângă biserică ( Dumnezeu te ştie, El nu te-a uitat)

Un alt aspect: Întotdeauna trebuie să fim mulţumiţi cu ce avem, cu ce ni s-a dat şi să profităm de fiecare secundă, de fiecare sunet, de fiecare parfum.
Mâine este ziulica mea. Acum trei ani ţineam un jurnal tâmpit în word în care consemnam toate evenimentele importante ale zilei ( acestea evident lipseau, deci scriam practic despre nimic). După trei ani sunt fericită că scriu pe blogul meu, că sunt împăcată cu mine; şi-mi place să cred, ca în fiecare an, că anul acesta va fi mai bun

6 comentarii:

Anonim spunea...

m-a impresionat postul tau :-) foarte mult chiar, dar totul pare mare atunci cand esti mic.

Anonim spunea...

am uitat sa iti spun La Multi Ani. so, La Multi Ani :-)

Cougar spunea...

cute.
îţi urez să faci chestia asta cu creier, şi nu cu inimă.
adică, nu pentru tine, ci pentru el.
adică, ai scris cu inima.

Anonim spunea...

frumos ce ai scris. da..cred ca fiecare om trebuie sa-si faca norma de fapte bune in viata asta. Nu stiu daca sa-i dai bani e cea mai buna solutie, dar in mod sigur se va bucura de orice atentie. Eu cel mai trist lucru pe care l-am vazut degenul asta a fost acum 3 ani la Universitate. Am parcat masina si a venit un om batran, peste 70 de ani, numai piele si os, sa ma intrebe daca vreau sa-mi spele masina pentru 40.000. I-am spus ca nu, i-am dat 200.000 si i-au dat lacrimile. ..si mi-a zis ca nu poate sa ia bani degeaba si sa-l las totusi sa o spele un pic. si imediat si-a scos batista si a inceput s-o stearga. Un sentiment cumplit. M-am dus repede si am mai schimbat 30 de Euro cat aveam la mine (pt situatii de urgenta) si i-am dat lui. Pe urma mi-au spus cei de la Dalli (care lucrau acolo) ca are o poveste foarte trista nenea ala, si ca si ei ii aduc de mancare mereu, si ca vine mereu acolo. A doua zi am rascolit casa si i-am dus haine de la tata. S-a bucurat mult. Nu l-am mai vazut de multa vreme dar sper ca cineva are mila de el si il ajuta

Salvati planeta! spunea...

Va multumesc pentru comentarii. cred ca acestea vor fi singurele din cariera mea de blogger:))

Anonim spunea...

cu toate ca nu mi-am manifestat niciodata verbal inclinatiile filantropice ,as dori sa te sustin in sensul asta si sper ca ,intr-o buna zi (cel mai sigur nu pe lumea asta) sa ne gasim victimele perfecte carora sa le putem oferi macar un moment nesemnificativ de fericire celor pe care i-am ignorat in fuga pentru satisfacerea propriei persoane.
inchiei aici impropriul comentariu pentru ca incep sa utopizez in stil poedician si mariecourmozian.

te pup si te imbratosez afectuos.