Povestiri din canal. Episodu' 1

Era o seară caldă...Nu de mai, de februarie!. Aburii ieşeau din canal ca duhul din lampă, iar aurolacul era pe terminate. Mi-am zis să mă ridic uşor de pe bordură şi să fac puţină mişcare ca să nu anchilozez. "Zece mii...Sărumâna!" Nici nu s-a uitat la mine; Oamenii care îţi dau bani ţi-i îndind cu scârbă pentru că eşti nespălat, deci neigienic. Majoritatea îşi fac datoria de "bunul samaritean" dorind să scape cât mai rapid de aceste gesturi ingrate, pulsând în inima unei societăţi filantropice din care EU nu fac parte.

Iluminatul stradal era mirific; lumina cădea pe strada udă ca-n alte dăţi, conturând un patinoar fantastic pe care alunecau în voie maşini ale timpului. Am strănutat tot drumul până la Neculai. Când am ajuns la ghenă mă aştepta întins cu o sticlă de carmol în braţe. Mi-a făcut din mână să vin lângă el, semn că nu putea să se ridice sau să-mi vorbească. Mai demult, îmi mărturisise că avea probleme mari cu plămânii. Acum l-au răpus...

" Asta-i ultima noastră băută-mpreună..."- s-a străduit să-mi spună printre dinţii de argint...Şi-ntradevăr aşa a fost; Spre dimineaţă am văzut cum au venit şi l-au luat. Era ţeapăn.