Șincodată

A mai trecut un an, ca un dor, ca o piatră de pe inimă. Amintirile rămân și mă bucură. Cui îi mai e dor de un ”șou la șosete”, de-un prof nebun de prin liceu, de prima iubire (dar nu ultima), de caseta cu Taxi ștearsă de tata, de mers după ”țoale”, de libertate, când ai atâtea pe cap?:)Cu toate că m-am săturat de introspecție și de extrospecție, continui să procesez fiecare zgomot, fiecare cuvânt, sentimente și anotimpuri. Mă gândesc până la epuizare. Mă gândesc ziua și noaptea, fără să am vreo revelație, doar așa, pentru că vrea creierul meu.

Nu vreau să trag concluzii și nici să planific CEVA vreodată. Ăsta-i jurnalul meu.Cred că doar am crescut; în niciun caz nu m-am schimbat, ci doar am crescut...